O instalație comemorativă, formată din sute de mii de maci roșii, principala atracție a Londrei

O instalație comemorativă, formată din sute de mii de maci roșii, principala atracție a Londrei
Publicat: 09/11/2014, 17:56

Instalați progresiv, începând din luna august, în șanțul de apărare al Turnului Londrei, cei 888.246 de maci care alcătuiesc marea roșie, câte unul pentru fiecare soldat căzut în luptă, au fost văzuți de aproape patru milioane de persoane.

Instalația a avut un succes uriaș, surprinzându-i pe organizatori și obligând metroul londonez să închidă stația cea mai apropiată în timul vacanței școlare de la sfârșitul lui octombrie, din cauza numărului foarte mare de curioși care doreau să vadă această operă de artă comemorativă.

Succesul i-a determinat pe primarul Londrei, Boris Johnson, și pe premierul britanic David Cameron să ceară prelungirea expoziției.

Pentru Boris Johnson, macii creați de artistul Paul Cumins și de scenograful Tom Piper sunt o „atracție mondială”, iar menținerea instalației pe o perioadă mai îndelungată va permite „unui număr mai mare de oameni să aibă posibilitatea de a vedea un lucru incredibil”.

Instalația intitulată „Blood Swept Lands And Seas Of Red” (Câmpuri scăldate în sânge și mări de roșu, n.r.) va fi demontată încetul cu încetul după aniversarea armistițiului de pe 11 noiembrie, chiar dacă o parte a lucrării va fi expusă la Imperial War Museum.

„Caracterul efemer al instalației este cheia înregului proiect artistic, dispersarea macilor în sute de mii de locații trebuind să marcheze etapa finală a acestei instalații în dezvoltare”, au precizat responsabilii de la Turnul Londrei.

Macii din ceramică au fost, de altfel, vânduți cu 25 de lire bucata, banii urmând să fie acordați în beneficiul a șase organizații de caritate care se ocupă de veteranii de război și de familiile acestora.

Miercuri, 11.000 de voluntari vor culege macii unul câte unul și îi vor curăța înainte de a-i trimite proprietarilor.

Unii dintre cumpărători au încercat deja să profite, revânzând pe internet obiectele din ceramică, dar s-au confruntat cu blocarea anunțurilor lor online, după ce site-ul eBay a anunțat că acest demers este indecent, a anunțat vineri The Times.

Pentru Lordul Richard Danatt, fost șef al armatei și actualul guvernator al Turnului Londrei, intervievat de BBC Radio 5, „acești maci și-au îndeplinit rolul stând drepți pe ploaie, în frig și la soare. Acum, trebuie să îi împrăștiem în cele patru colțuri ale țării”.

Entuziasmul general creat de instalație a stârnit și câteva critici. Astfel, cotidianul britanic The Guardian a denunțat maniera „foarte estetizantă” a instalației, precizând că aceasta nu reflectă deloc ororile războiului.

De asemenea, organizația anti-militară „Stop the war” a făcut apel la public să poarte mai degrabă maci albi decât roșii, aceasta fiind „o manieră respectuoasă de a aduce pacea în centrul comemorării celor care au murit din cauza războiului”.

Macii care au înflorit pe câmpurile de bătalie devastate și răscolite de obuze au devenit simbolul soldaților căzuți pe front în timpul Primului Război Mondial.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Serialul care spulberă audiența Netflix. Cine dă marea lovitură
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi